Gică Hagi i-a cerut lui Alexandru Cicâldău să îi calce pe urme în Turcia, unde este cât pe ce să semneze cu Galatasaray.
„Regele” afirmă că românii care au fost la echipa din Turcia au dus-o bine și au obținut performanțe.
Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Galatasaray pentru transferul lui Alexandru Cicâldău după meciul pierdut de olteni cu KF Laci, scor 0-1, în turul 2 preliminar al Conference League.
Gică Hagi l-a felicitat pe Alexandru Cicâldău pentru înțelegerea cu Galatasaray Istanbul, club pentru care a jucat şi el între 1996 şi 2001.
„Felicitări lui, felicitări celor de la Craiova. Şi ei au contribuit la dezvoltarea lui Cicâldău, l-au adus la un nivel foarte bun. Dovadă că s-a dus la o echipă mare. Îi urez să aibă succes, să continue tradiţia. Să-i meargă bine, aşa cum ne-a mers şi celorlalţi români. Ne-a mers foarte bine la Galatasaray”, a spus antrenorul Farului, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
Alexandru Cicâldău a fost vândut de Universitatea Craiova pentru 6,5 milioane de euro, iar fotbalistul urmează să încaseze 1,1 milioane de euro pe an, cu bonusurile incluse.
Giovanni Becali a explicat că interesul celor de la Galatasaray a venit rapid și că mai rămâne ca fotbalistul să treacă vizita medicală și apoi să semneze contractul valabil cinci sezoane.
„A venit de nicăieri transferul, pentru că firma asta, Becali, nu se laudă înainte de a face ceva. Încă nu e realizat, jucătorul trebuie să treacă vizita medicală, după care va intra în pâine. Era un jucător pe care îl cunoşteau, firma Becali l-a propus la momentul potrivit, într-un moment iar potrivit pentru ei. În momentul potrivit, pentru că ei erau în discuţii cu alt jucător şi în momentul când firma Becali a realizat că se poate integra şi el, să concureze la acest post, a fost ales el. Din ce motive, nu ştiu. A venit imediat, a doua zi aici şi uitaţi că e aproape să se facă.
Şi Galatasaray joacă un altfel de fotbal, Turcia e o altă echipă, chiar dacă a luat bătaie cu 5-1 de la PSV, Galatasaray rămâne Galatasaray. Păi, dacă au dat atâtea milioane pe el şi lui un contract bun, înseamnă că e pregătit.
Se va integra, vorbeşte limba engleză. Galatasaray are pentru fiecare jucător câte un traducător, aşa că nu e nicio problemă. În acea seară, când au jucat, nu se ştia nimic. Asta s-a făcut în câteva ore. La transferuri, dacă nu treci vizita medicală, cade”, a declarat Giovanni Becali, conform Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER